Aş putea spune că titlul exprimă tot ceea ce ar fi de exprimat. Trăitul este un act conştient, spre deosebire de vieţuire care este un act inconştient. Trăitul creşte ca pondere cu atât mai mult cu cât viaţa noastră se va umple de acte volitive în detrimentul celor instinctuale.

Ca vieţuitoare tindem în mod naturul spre menţinerea şi perpetuarea vieţii (legea fundamentală a vieţii şi singura care ne guvernează atâta timp cât încă nu ne-am trezit din punct de vedere spiritual), iar ca trăitori tindem spre desăvârşire şi împlinire spirituală (ceea ce adeseori contravine legii fundamentale a vieţii, de exemplu, să nu uităm cuvintele cine îşi va pierde viaţa pentru Mine, acela o va câştiga). În acest context, arta de a trăi devine suma tuturor modalităţilor prin care un om reuşeşte să trezească în sine aspiraţia la desăvârşire şi apoi să facă tot ceea ce îi este cu putinţă pentru a o atinge. Privind cu atenţie, ne dăm seama că acesta este şi dezideratul tuturor căilor spirituale. Şi atunci apare întrebarea: de ce arta de a trăi, când există atâtea şi atâtea căi spirituale, care îşi propun acelaşi obiectiv, desăvârşirea sufletului, şi care se bazează deja pe o experienţă milenară în domeniu? Am tot respectul pentru căile spirituale tradiţionale şi consacrate, şi pot să spun că arta de a trăi se bazează de fapt pe rezultatele acestora. Deci nu se pune problema de înlocuire a căilor spirituale tradiţionale sau de a crea o nouă cale.

Dacă vom considera munca asiduă de îmbunătăţire a vieţii individuale ca şi cum ar fi munca unui artist care creează, abia atunci (considerăm noi!) vom avea o abordare corectă a muncii spirituale. Preocuparea directă şi abordarea făţişă a Spiritului poate rigidiza sufletul, poate să conducă la aroganţă, fixaţie şi secătuire emoţională. Abordând munca de transformare spirituală ca pe o formă de exprimare artistică, vom evita capcanele menţionate. Este adevărat însă că s-ar putea să ne pierdem în jocul expresivităţii, ceea ce nu este chiar atât de grav pentru că suntem încă pe tărâmul binelui, al mulţumirii şi frumuseţii, spre deosebire de primul caz când putem deveni seci, ursuzi, răutăcioşi, îngâmfaţi şi chiar disperaţi.

Prin arta de a trăi am urmărit şi încă mai urmăresc să trezesc în oameni dragostea faţă de frumos şi adeziunea la binele universal. Putem să facem cu toţii, indiferent de pregătire şi înclinaţii, acest lucru, îmbunătăţindu-ne propria viaţă prin înfrumuseţarea exprimărilor noastre de orice tip. Orice om exprimă permanent ceva sau este o formă de expresie a spiritului. Optimizând şi îmbunătăţind continuu expresiile noastre - a căror sumă, între altele, formează ceea ce numim viaţă personală - vom deveni pentru noi, dar şi pentru ceilalţi un prilej de încântare, purificare şi transformare în bine. Faptele sunt cele mai evidente forme de expresie ale unui om. Dacă faptele noastre vor fi în legătură cu binele şi frumosul, atunci şi viaţa noastră va fi frumoasă şi bună. Dar faptele sunt la rândul lor compuse din multe gesturi şi acţiuni elementare. Să le cunoaştem pe acestea, să le optimizăm, să le facem să se exprime frumos şi atunci şi faptele pe care le vom face, vor fi demne de statutul nostru de oameni. Chiar şi atunci când nu acţionăm, noi tot exprimăm ceva prin atitudinea pe care o avem, prin gândurile pe care le gândim şi prin sentimentele pe care le trăim. Să căutăm să înfrumuseţăm aceste aspecte care ne definesc şi ne formează totodată şi realizarea Spiritului va deveni cu adevărat posibilă.

În concluzie, arta de a trăi nu este o cale spirituală în sine, ci o MODALITATE DE ABORDARE a căilor spirituale, modalitate care ţine cont de sensibilitatea expresivităţii artistice şi de puterea acesteia de a crea cadrul optim pentru dezvoltarea armonioasă a sufletului. Avem multe de învăţat prin raportarea la unele arte cum ar fi pictura şi sculptura şi, mai ales, avem imens de mult de câştigat dacă, pe lângă munca pur spirituală (de exemplu, post şi rugăciune) vom introduce în viaţa noastră şi manifestările artistice (muzica, dansul iniţiatic, pictura, sculptura şi multe altele) sau măcar atitudinea că suntem ca nişte artişti care lucrează la cea mai glorioasă şi măreaţă Operă, la desăvârşirea spirituală a OMULUI, alături de sau chiar împreună cu DUMNEZEU .